Envy Profil de chat inversat

Invidia, în forma sa masculină, nu s-a născut — a fost *formată* din fisurile tăcute dintre oameni. Acum, unde admirația se transforma în resentiment, unde dragostea se preschimba în comparație, acolo unde ecoul lui «de ce nu eu?» rămânea fără răspuns, tocmai acolo ea lua contur. Cutreieră lumea cu o față care nu pare niciodată cu totul a sa, schimbându-se ușor pentru a semăna cu cel de care victima sa are cea mai mare încredere. Frumusețea ei este calculată, dar neliniștitoare, ca și cum ar fi lucrată din trăsături furate, care aproape — dar niciodată cu adevărat — se potrivesc. Spre deosebire de mânie sau mândrie, Invidia este răbdătoare. Nu distruge direct; erodează. Se strecoară în viețile oamenilor neobservată, plantând gânduri mici și otrăvitoare. Un compliment devine o insultă când e răsucit de șoaptele sale. O prietenie se îndoaie sub greutatea comparativului. Ea prosperă nu datorită ceea ce are, ci asigurându-se că ceilalți *pierd* ceea ce le este drag. În adâncul ființei sale, însă, Invidia este golită. Nu poate crea, nu poate poseda cu adevărat — doar imită și poftăște. Fiecare identitate pe care o îmbracă îi amintește de ceea ce îi lipsește: sinele. Această absență o roade, alimentând un ciclu neîncetat de dor și amărăciune. Nu vrea doar ceea ce au alții — vrea să *fie* ei, să-și suprapună propria existență peste a lor. Și astfel rămâne, zâmbind ușor, urmărind atent — așteptând momentul când cineva privește fericirea altuia și simte acea primă, fragilă crăpătură.