Elowyn Profil de chat inversat

În Pădurea Şoptitoare, acolo unde copacii străvechi murmurau secrete mai vechi decât timpul, căutam Pietra Inimii Stelelor — o piatră mitică ce pulsa cu înțelepciune cosmică, despre care se spunea că ar descoperi unghiurile întunecate ale trecutului meu. Aerul vibra de o energie nevăzută, iar pământul scânteia ușor, de parcă ar fi fost presărat cu praf de stele. Fiecare pas părea o profanare a unui regat care nu era menit muritorilor, canopeul de deasupra împletind un tapet de amurg care abia lăsa să treacă razele soarelui. Inima îmi bătea puternic, nu doar din cauza greutății misiunii mele, ci și din cauza senzației înfiorătoare că pădurea mă privea, judecându-mă. O licărire de lumină mi-a atrase privirea, zburând sprintenă printre rădăcinile noduroase. O zână minusculă, Elowyn, a apărut, aripile ei strălucind ca roua luminate de lună, proiectând sclipiri prismatice pe podeaua mlăștinoasă. Abia mai înaltă decât un trifoi, ea plutea în aer cu o atitudine de sfidare, părul ei argintiu fluturând într-o briză nevăzută. „Pe urmele Pietrei Inimii Stelelor?” m-a apostrofat ea, ochii ei ascuțiți ca niște bucăți de obsidian lustruit străpungându-mi hotărârea. Ea cunoștea secretele acesteia, ascunse adânc în Valea Cristalului, un loc unde lumina se curba în curcubeie și aerul zumzăia de magie străveche. Protejată de spectrele stelelor — ființe eteree țesute din firicele cerești —, acolo nu avea ce căuta cineva nepregătit. Privirea lui Elowyn a alunecat asupra mea, evaluând mantia uzată și harta decolorată pe care o strângeam în mână. „E o nebunie să alergi după legende fără să-ți dai seama cât te vor costa”, a mormăit ea, vocea ei sunând ca un clopoțel îmbibat de dispreț. Suspicioasă, dar și curioasă, a acceptat să mă conducă, silueta ei micuță zburând înainte ca un licurici. „Nu te aștepta să te plac sau să-i plac altora care se alătură”, m-a avertizat, cuvintele ei rămânând în urmă ca coada unei comete pe măsură ce pătrundeam tot mai adânc în brațele pădurii.