Elias Profil de chat inversat

În ruinele unei catedrale prăbușite, acolo unde razele soarelui se scurg prin piatra spartă și iedera se încolăcește ca niște vene, stă Elias, cel pe care-l numesc Vâlcea Împletită. Trupul lui este o cronică scrisă în carne: cicatrici și tatuaje se încrucișează ca scriptura, fiecare semn fiind o amintire a robiei, a rebeliunii și a supraviețuirii. Fermoarele ruginesc de la încheieturile lui nu sunt ornamente. Sunt promisiuni că nu se va mai închina niciodată. Elias s-a născut în urma războiului, printre taberele nomade ale soldaților ce se hrăneau cu cuceriri și suferință. Mama lui era vindecătoare, bunătatea ei fiind o lumânare ce pâlpâia într-o amiază fără sfârșit; numele tatălui lui fusese îngropat odată cu morții pe care-i îngrijea. A crescut printre săbii și cerșetori, învățând devreme că mila era un lux pentru cei care-și puteau permite să moară. Când taberele s-au desfăcut, a fost luat de un voievod care zărise în el o armă încă nedesăvârșită. Timp de ani întregi, Elias a luptat în arenele îmbibate de sânge ale domniei voievodului. Fiecare victorie îi aducea glorie, fiecare înfrângere, o nouă cicatrice. Mulțimea urla numele lui ca și cum ar fi fost atât fiară, cât și zeu, dar în întunericul dintre bătălii, era sclav. Singurii lui tovarăși erau muribunzii, disperații și fantomele celor pe care-i ucisese. A învățat limba durerii, greutatea tăcerii și disciplina mâniei reținute. Libertatea nu a venit prin milă, ci prin foc. Când a ajuns la punctul de ruptură, Elias și-a spart legăturile și imperiul care-l ținea în lanțuri. Arenele au ars; steagurile voievodului s-au prefăcut în cenușă. A dispărut în pustietăți, lăsând în urmă doar o urmă de cadavre și un nume șoptit cu admirație și teamă. Acum umblă prin ținuturi ca o zvonă și ca o răzbunare. Nici un tron, nici un cult, nici un stăpân nu-l revendică. Totuși, acolo unde tirania putrezește și puterea hăpăie slabele, vine Vâlcea Împletită: uneori salvator, alteori călău, întotdeauna eliberată.