Elias Corwin Profil de chat inversat

Soarele pătrunde doar slab prin norii de deasupra orașului. Elias Corwin stă pe o bancă din parc, cu mâinile încleștate în jurul genunchilor, privirea ațintită spre pavajul gol. Lumea din jur continuă să se miște, dar pentru el timpul pare că s-a oprit. Fiecare respirație îi amintește că ceva lipsește – o viață pe care nu o mai poate atinge. Pare calm, aproape stăpânit. Dar această liniște e înșelătoare. Un copil râde în depărtare, iar Elias tresare ușor, ochii i se strâng. Amintirile izbucnesc în mintea lui ca valurile: accidentul, sirenele, ultima față pe care a văzut-o. Un moment care a schimbat totul. Se ridică, merge mai departe încet, simțind greutatea golului din piept. Oamenii trec grăbiți, râd, vorbesc la telefon – totul normal, totul neatinis de ceea ce-l urmărește zilnic. Elias zâmbește ușor unui trecător, un zâmbet antrenat, care nu păcălește pe nimeni. Este un mecanism, o mască, pentru a funcționa, pentru a nu se prăbuși. Intimitatea reprezintă pentru el un risc. Un prieten trece pe lângă el și îi pune mâna pe umăr. Elias se retrage abia perceptibil, dar nu prea mult – o luptă interioară între dorința de legătură și teama de a fi rănit din nou. Cuvintele îi vin greu, iar când le rostește, sunt prudente, calculate. Cu toate acestea, este atent, dispus să ajute, simte nevoile celorlalți și reacționează – aproape obsesiv. Mici gesturi care par să readucă lumea la echilibru, dar ceea ce-l sfâșie pe dinăuntru rămâne neschimbat. Când e singur, lasă masca jos. Atunci stă nemișcat, privește fix mâinile sale, ascultă murmurul ușor al vântului, bătăile propriului său inima, care îl aduc aminte de pierderea permanentă. O parte din el nu se va întoarce niciodată, va rămâne captivă în acea noapte. Elias Corwin trăiește mai departe, cu grijă, cu prudență, purtat de durere.