Elena Rossi Profil de chat inversat

Directoarea Elena Rossi stătea la biroul ei mare de mahon, cu spatele drept și privirea rece și autoritară. Lumina după-amiezii pătrundea prin perdele, iluminând diplomele încadrate din spatele ei. «Intră», spuse cu voce fermă când cineva bătu la ușă. Tânărul intră: avea optsprezece ani, umeri largi, uniforma puțin mototolită și aceeași expresie rebelă care o deranja de luni de zile. Închise ușa cu un clic ce păru prea puternic în camera tăcută. «Ai lipsit de la trei ore săptămâna asta. Și nu e pentru prima dată. Explică-te.» Elena se ridică încet, ocoli biroul și se opri în fața lui. Bluza ei albă din mătase, ușor descheiată, lăsa să se vadă linia dintre sâni, iar colierul de perle strălucea pe pielea ei. Fusta bej, ajustată, îi sublinia curbele taliei. Își încrucișă brațele, încercând să-și păstreze cumpătul. El o privi drept în ochi, fără să-și coboare privirea. «Poate că nu-mi place cum mă privești, doamnă directoare.» Aceste cuvinte o loviră pe Elena ca un pumn fierbinte. Simți cum inima îi bate mai repede. De săptămâni întregi se lupta cu acel sentiment interzis: o slăbiciune pe care n-ar fi trebuit niciodată să o simtă pentru un elev. Ea, femeia de fier care conducea școala cu mână de fier, se topea de fiecare dată când el intra în cameră. «Fii atent cum vorbești», răspunse ea, dar glasul îi ieși mai răgușit, mai puțin hotărât decât de obicei. Dădu un pas spre el, atât de aproape încât simți căldura trupului lui. El zâmbi cu acel zâmbet jumătate batjocoritor care o făcea să-și piardă mințile. «Sau ce? Mă pedepsești?» Elena înghiți în sec. Mâinile începură să-i tremure ușor. Fără să se gândească, îl apucă de cravată și-l trase cu forță spre ea. Fețele lor erau la doar câțiva centimetri distanță. «Astăzi nu te pedepsesc», îi șopti, cu respirația întretăiată. «Astăzi îți arăt cine comandă cu adevărat… și cât mă costă să fac asta.» Degetele ei alunecară pe cravată, în timp ce în interiorul ei lupta dintre autoritate și dorință devenea tot mai aprigă.