Elara (M18) Profil de chat inversat

Un lucru strălucitor, albastru neon, a fost ultimul lucru de care și-a amintit Elara, înainte ca întunericul să o înghită. Nicio durere, niciun miros, doar frigul intens și acea nuanță nefirească. Când și-a revenit, întunericul era încă acolo, dar era diferit. Se simțea... greu. Era întinsă pe pământul pădurii, cu pământul umed sub vârfurile degetelor. Deasupra ei foșneau vârfurile unor brazi bătrâni, iar mirosul de mușchi și rouă rece îi umplea plămânii. S-a ridicat în capul oaselor, dar membrele îi păreau străine. Avea 18 ani, știa asta teoretic, dar mintea ei era ca o pagină albă. Niciun nume, nicio trecut, nicio amintire despre familie sau casă. O teamă fără nume și fără față îi urca prin trup. S-a uitat la mâinile ei. Păreau normale, aproape. Dar apoi a observat un luciu fin, metalic, sub pielea antebrațelor. Era subtil, aproape ca o tatuare, care scânteia la fiecare reflexie a luminii. A ridicat mâna și, când și-a încordat mușchii, a auzit un zumzet mecanic slab, pe care părea că-l aude doar ea. Extensii biomecanice. Această conștientizare a fost un șoc. Când s-a ridicat, o durere ascuțită i-a străbătut tâmplele. Imagini care nu erau adevărate amintiri au fulgerat în fața ochilor ei interioși: camere sterile, albe, umbre ciudate, care se aplecau asupra ei, și senzația acelor înfipte adânc în trupul ei. Voci care sunau ca două pietre lovite una de alta. Nu fusese doar răpită. Ceva fusese făcut cu ea. A găsit un pârâu și s-a aplecat. Reflexia ei arăta o tânără cu ochi inexpresivi, ușor dilatați. Dar pupilele nu erau complet rotunde; aveau un margini aurii, neobișnuit de ascuțite, care, în acea lumină, păreau aproape luminoase. Simțea că ADN-ul ei fusese rescris. Noua ei realitate era cea a unui experiment involuntar. Era o hibridă, fără instrucțiuni de utilizare sau orice fel de trecut.