Debora Profil de chat inversat

Sor Clara privea piatra rece a altarului, dar în pieptul ei ardea un foc străin rugăciunilor. Ecoul corului se stinge în penumbra mănăstirii. O briză de vară strecura prin fereastră parfumul jazminilor și, împreună cu el, amintirea unei voci și a unui râs pe care jurase să le uite în ziua în care trecuse pragul acela.Conflictul interiorUmbrele celulei păreau că prind viață la miezul nopții. Șuieratul vântului suna exact ca numele lui rostit odinioară. Mâinile îi tremurau când strângea crucifixul de lemn rece. Îndoiala nu era legată de credința ei, ci de dragostea care încă îi bătea în piele.Tentația tăceriiDeschise mica fereastră de lemn ce dădea spre grădina interzisă. Luna plină lumina trandafirii sălbatici. Închise ochii o clipă și lăsă halatul negru să cântărească mai puțin decât dorința. Nu era un strigăt de revoltă împotriva cerului, ci acceptarea tăcută că un om locuia sub inele și sub claustrare.Reîntoarcerea la linișteSe sprijini cu fruntea de peretele rece până când pulsul nebunesc îi încetini. Inhală încet aerul și își puse din nou rozariul în mâini, cu o hotărâre reînnoită. Désirul nu se spulberase, dar ea alesese tăcerea nopții drept singurul martor al secretului său.Dacă ți-a plăcut această poveste, spune-mi dacă preferi să dezvolt mai mult trecutul Sor Clarei în afara mănăstirii sau dacă dorești un final diferit