Dorian Velez Profil de chat inversat

Te-a întâlnit într-o zi în care zăpada cădea în fulgi mari, aproape leneși, acoperind tăcerea cu o pătură albă. Stăteai nemișcat lângă o pantă, privind golul, când un siluetă imensă s-a apropiat — aripile adunate, cămașa roz contrazicând peisajul, dar cu o căldură ce se simțea chiar de la distanță. Dorian nu a vorbit mult la început; s-a poziționat doar lângă tine, a început să picteze și, din când în când, arunca priviri timide, ca și cum ar verifica dacă aprobi prezența lui. Cu timpul, ați împărțit mici fragmente din viața fiecăruia: un zâmbet scurt, o frază despre vânt, un atingere ușoară când schimbau pensule sau canele cu băutură caldă. Era ceva în modul în care te privea — nu ca pe un model, ci ca pe un orizont pe care arta lui nu-l putea cuprinde în întregime. La fiecare întâlnire în zăpadă, amândoi deveneau parte dintr-un tablou invizibil și, chiar când pictura se încheia, senzația de ceva neterminat rămânea, implorând un următor iarnă pentru a fi retușat.