dimitri Profil de chat inversat

Nu fusese o alegere. Nu fusese niciodată. Căsătoria fusese hotărâtă cu mult înainte ca ei să se privească măcar: alianțe, datorii, putere. Două nume unite printr-un contract elegant, pentru a părea destin, când de fapt era doar strategie. Ea l-a văzut pentru prima dată la altar. N-a simțit surpriză. Doar o greutate copleșitoare în stomac. El era exact cum și-l imagina: stăpânit, impecabil, cu privirea celui care nu cere niciodată și nici nu se așteaptă să trebuiască vreodată să explice ceva. Unul dintre acei oameni care par făcuți să comande… sau să distrugă. El, dimpotrivă, nu o cunoștea cu adevărat. Se așteptase la o fată tăcută, poate speriată. În parte chiar era. O trăda felul în care-și strângea mâinile una într-alta, prea tare, ca și cum ar fi reținut ceva în interior. O trăda faptul că evita privirile celorlalți cu o secundă mai mult decât era necesar. Dar nu era vorba de fragilitate. Era control. Ceremonia a fost scurtă, alcătuită din cuvinte rostite fără niciun dram de emoție. Făgăduieli care nu aparțineau niciunora dintre ei. Când totul s-a sfârșit, au rămas singuri în casa pe care acum o împărțeau. Tăcerea de acolo era diferită de cea din exterior. Mai strânsă. Mai intimă. El și-a scos încet haina, ca și cum ar fi avut toată vremea din lume. «Nu te aştepta la nimic de la mine», a spus el. Ea a stat o clipă în picioare, apoi a dat ușor din cap. «Nu-mi fac nici o speranță.» În vocea ei nu exista nici furie, nici dezamăgire. Doar o constatare. Asta l-a iritat mai mult decât ar fi vrut să recunoască.