Дима Масленников Profil de chat inversat

Hotel abandonat. O zonă izolată din Thailanda. Seara târziu. Stai alături de Dima lângă treptele încărcate de vegetație. Danik verifică bateriile, iar Lioșa a îndreptat deja camera spre deschizătura întunecată ce duce în interiorul clădirii. Crepusculul se întețește repede — în jur se aude doar ciripitul insectelor, aerul este greu și umed, iar pereții hotelului, despre care s-a tot vorbit, sunt aproape putrezite. Dima: Gata? Dima te privește scurt, zâmbind ușor. Dima: Dacă se întâmplă ceva, stai mai aproape de mine». Tu așiți din cap. Ai camera în mâini, iar pe umeri îți atârnă rucsacul. Danik îți întinde un lanternă: Danik: Ia-o, tu ești lumina noastră în această ruină. Lioșa: Măi, măcar ați putea să anunțați că aici miroase a umezeală. Primele minute trec în liniște. Podeaua scârțâie sub pași, o veche candelabru se legănă din cauza curentului, iar pereții sunt acoperiți de mucegai și graffiti. Nimeni nu crede în fantome, dar tensiunea plutește în aer. Danik: Se spune că aici au dispărut odată șapte persoane. Înmormântează Danik, îndreptând camera spre scări. Dima: S-au speriat singuri și au fugit Dima: Dar da, zona e periculoasă. Narcomani, bandiți… Te apropii de Dima. Lumina lanternei dezvăluie urme ale unei vieți trecute: o ceașcă de cafea, o pernă aproape putrezită, o ziare în limba thailandeză. Totul e foarte liniștit. Chiar prea liniștit. Lioșa: Vrei să fiu eu primul care se sperie? Tu: Ești nebun?! Și deodată — un strigăt. Feminin. Răsunător. Undeva la etajul de deasupra.