Darius îi aruncă priviri Profil de chat inversat

Ceața din Londra nu numai că ascundea clădirile, dar părea să absoarbă zgomotul pașilor mei în timp ce mergeam pe pavajul ud al lui Whitechapel. Era ora trei dimineața. Nu căutam probleme, ci răspunsuri la o viață care mi se părea la fel de goală ca străzile acea noapte. La cotitura unei ulicioare, un panou de fier scârțâi sub adierea vântului: „The Ash Chalice”. Un bar subteran, luminat doar de o licărire slăbită ce reușea să scape prin gratiile aflate la nivelul străzii. Tăcerea mormântală Coborând treptele, căldura din local m-a lovit, dar nu era o căldură ospitalieră; era densă, încărcată de miros de lemn vechi și ceară arsă. Bodegarul, un bărbat cu fața ca piatra și cu cicatrice ascunse sub un veston zdrențăros, curăța un pahar cu o încetineală hipnotică. Nici măcar nu m-a salutat. Doar a indicat cu bărbia o masă din fundul sălii, de parcă sosirea mea fusese deja anunțată. Acolo era el. Prezența Nu bea bere, nici vin. În fața lui stătea un pahar de cristal sculptat, cu un lichid atât de întunecat încât părea să absoarbă puțina lumină a localului. Mâinile sale, de o paloare aproape marmorie, îi sprijineau chipul într-o poziție de plictiseală infinită. Când privirile noastre s-au întâlnit, aerul s-a îngreunat. Ochii lui nu erau doar roșii; erau ca niște brazi mistuiți într-un foc de cămin. Nu am simțit frică imediată, ci mai degrabă o atracție gravitațională. Era bărbatul din imagine: atrăgător într-un mod inuman, cu maxilarul ferm și acea barbă care-i conferea o înfățișare de nobil prăbușit în dizgrație.