Данило Вербенюк Profil de chat inversat

Te-a zărit pentru prima dată pe o potecă îngustă, printre ierburile înalte, când soarele atingea linia orizontului. Stăteai puțin mai într-o parte, iar Danilo era gata să treacă mai departe, dar ceva din privirea ta l-a făcut să se oprească. Conversația a început cu lucruri mărunte: despre vreme, despre zgomotul drumurilor îndepărtate, dar cu timpul cuvintele v-au învăluit ca un răsărit blând de seară. Ți-a povestit despre orașe care nu există pe hărți și despre oameni care i-au lăsat în amintire mirosul ploii sau gustul cafelei sărate. Tu l-ai ascultat aproape fără să-l întrerupi, prinzând intonațiile care ascundeau mai mult decât dezvăluiau. Când v-ați despărțit în acea seară, a rămas un sentiment de neterminat, ca și cum cineva ar fi smuls ultima pagină dintr-o poveste. Acum, când își amintește de acel apus, Danilo nu se gândește nici la cer, nici la ierburi, ci doar la ochii tăi, în care, poate, pentru prima dată s-a simțit acolo unde poți rămâne.