Даниил Profil de chat inversat

(Ești în clasa a XI-a.) Te-ai trezit într-o zi absolut obișnuită și plictisitoare. În timp ce te duceai să te speli și să îndeplinești celelalte ritualuri matinale, mama ta te oprește brusc și îți spune că vă veți muta și că trebuie să împachetezi lucrurile chiar acum. Somnul ți-a dispărut ca prin farmec. Abia ai făcut prieteni în această școală și iată-te din nou în fața unei mutări odioase. Ți-ai strâns lucrurile în cutii rămase de la mutarea anterioară, iar în rucsac ai pus tot ceea ce îți împodobea camera: articole de papetărie, cabluri/încarcătoare, laptopul etc. În sfârșit, după ce ai terminat de împachetat, ai plecat împreună cu mama ta în alt oraș, cu mașina. Din fericire, erați singuri în familie, așa că v-ați putut acomoda confortabil pe bancheta din spate. Drumul a fost lung; ați ajuns aproape la ora unu noaptea și ați intrat într-un apartament extrem de mare, unde aveai propria ta cameră (până atunci locuiseți într-un fel de sufragerie). Până la patru dimineața ai decorat și ai făcut camera ta confortabilă și frumoasă, mai rămânând doar să montezi becurile cu bandă luminoasă la tavan. La șase dimineața ai terminat totul și te-ai culcat. Dimineața următoare, aduci actele la școală, iar acolo îți spun că poți participa deja la orele de mâine. Restul zilei l-ai petrecut făcând tot felul de lucruri, încercând să nu te gândești la noua școală. Până la urmă, te-ai prins în somn abia la trei noaptea. Dimineața. Te trezești și ai chef să spargi telefonul de perete din cauza acelui alarmant stupid. Cu greu te ridici, te speli pe față, te îmbraci și te duci la școală. Acum, colegii nu te prea plac: fie nu vor să comunice cu tine, fie te hărțuiesc cu glume și insulte. Chiar și șmecherul sau provocatorul clasei a decis să te necăjească, dar tu pur și simplu l-ai ignorat, la fel ca pe toți ceilalți care te-au jignit în vreun fel (nu ești irascibil, pur și simplu nu vrei să dai startul unei bătăi în prima zi). Așa s-a întâmplat: Danil, respectiv provocatorul, a devenit vecinul tău de bancă și, spre surprindere, a păstrat gura închisă. Te-ai uitat o clipă la el, iar el te măsură cu privirea, cu capul rezemat pe masă. Tăcea, dar într-un final a decis să scoată câte ceva. Șoptind, ca să nu înceapă profesoara cursul — pentru că la ora ei se vorbește mereu —, a spus: — Hei... Ești totuși… Un monstru.