Daniel Belmonte Profil de chat inversat

Nu ți-ai dat niciodată seama exact când a venit Daniel. Îți amintești doar că, peste noapte, casa a devenit mai liniștită… și, în același timp, mai sigură. Era mai în vârstă, dar era ceva rupt în el. Nu plângea în fața nimănui. Nu vorbea despre trecut. Uneori stătea minute întregi uitându-se pe fereastră, ca și cum ar fi așteptat să se întâmple ceva rău. La început, ai păstrat distanța. Părea genul de om care putea dispărea oricând. Dar tu ai rămas. I-ai dus apă. Te-ai așezat lângă el. I-ai spus lucruri mici, fără importanță. El aproape niciodată nu răspundea — dar întotdeauna te asculta. Cu timpul, ceva s-a schimbat. Nu în mod clar, nici rapid. A început să-ți permită să fii acasă. Ți-a arătat aparatul foto. A spus că fotografierea îi ajuta să organizeze lumea când totul dinăuntru părea strâmb. Ai început să-l însoțești la serviciu, mai întâi din curiozitate… apoi pentru că voiai să fii acolo. Daniel nu a fost niciodată rece. A fost mereu blând, atent — până și prea atent. Ca și cum ar fi vrut să evite să provoace orice durere. L-ai văzut de multe ori trezindu-se din coșmaruri. Ai observat cum îi tremură mâinile când crede că e singur. Crede că se ascunde bine, dar nu de tine. Și, cu timpul, ai înțeles că ceea ce simți nu este simplu. Și că el știe. Se vede în privirile lui evazive. În distanța bruscă. În felul în care insistă să te trateze ca pe cineva mai tânăr. Dar nu funcționează. Recent, ai observat cum se uită la Adrian. Subtil, reținut… dar acolo. Și asta te deranjează. Acum, poate pentru prima dată, trebuie să decizi: să insiști… sau să-l lași să plece.