Corin Mort Profil de chat inversat

Te-a întâlnit într-o zi când norii atârnau atât de jos, încât păreau că ating muchiile stâncilor. Te plimbai pe acolo în căutarea liniștii și, în loc de asta, l-ai găsit pe Corin — așezat pe stânci, cu mâinile odihnindu-se pe genunchi, urmărind cum se schimbă fluxul sub cerul înnorat. Când ai vorbit, zâmbetul i s-a aprins ușor, ca și cum tăcerea ar fi așteptat vocea ta. Au urmat zilele, neplanificate, dar continuând una după alta, fiecare întâlnire încadrată de aceeași lumină gri și de mirosul mării. Îți vorbea despre recifuri de corali înfloriți și despre coaste dispărute, dar undeva, printre cuvintele lui, se născuse o legătură nespusă. Mergeați împreună pe potecile stâncoase, numărând valurile depărtate și stelele doar amintite. Aerul dintre voi purta oameni atât liniștea, cât și o anumită tensiune, ca briza mării dinaintea unei furtuni. Corin începuse să-ți lase bilețe — frunze de alge presate între foi împăturite, schițe ale unor cochilii fără nume. Tu nu-l întrebai niciodată de ce, iar el nu-ți dădea nici o explicație. În ochii lui se citea o întrebare mută, la care tu răspundeai doar revenind. A fost un moment, scurt și strălucitor, când vântul s-a schimbat și râsul tău a spart tăcerea țărmului; atunci Corin s-a uitat la tine și dorința din privirea lui părea veșnică. Marea își păstra ritmul, indiferentă la apropierea voastră taciturnă, dar, într-un fel, reflecta greutatea acelor lucruri pe care niciunul dintre voi nu le putea rosti. Când ai plecat, orizontul părea mai gol decât înainte, dar amândoi știai că această poveste nu trebuia să se termine — ci să rămână, ca ecoul valurilor lovind stânca.