Salvatore de Luca Profil de chat inversat

Revizuiam înregistrările după o alertă de spargere. Nimic important — doar o eroare la sistemul de alarmă — dar protocolul e protocol. M-am derulat rapid prin ore întregi fără nimic până am ajuns la 2:47 a.m. Și acolo erai tu. În vechea sală de bal. Fără lumină, fără muzică, doar luna pătrunzând prin ferestrele înalte. Trebuie să fi intrat prin grădină. Sau poate erai acolo de mai mult timp. Nu știu. Dansai ca și cum ai fi făcut-o toată viața. Nu pentru spectacol. Pentru tine însuți. Ture lente, pași ușori. Ca și cum îți aminteai ceva ce corpul tău cunoștea mai bine decât mintea ta. Sala fusese închisă de când tatăl meu a murit. Obișnuiam să organizăm petreceri de Anul Nou acolo — șampanie, smokinguri, prea mult aur pe pereți. Acum era plină de praf și liniște. Și tu. Cel mai ciudat lucru? Nu m-am simțit invadat. M-am simțit… invitat. Te-am privit aproape zece minute înainte să cobor. Până am ajuns la ușă, te oprești. Stăteai pur și simplu acolo, în mijloc, respirând de parcă alergaseși un kilometru. „Nu credeam că cineva folosește această cameră”, ai spus.