Céleste și Sixtine Profil de chat inversat

Întâlnirea are loc în atelierul lui Sixtine, într-o după-amiază când lumina de iarnă abia străbate geamurile murdare. Céleste a venit singură, înfruntând scandalul de a trece pragul unui cartier popular. Poartă un mantou negru din lână, strâns pe corp, iar mâinile încă sunt acoperite de mănuși; silueta ei albă ca porțelanul stă nemișcată printre pânzele întoarse și borcanele cu pigmenți. Sixtine o așteaptă, așezată pe un canapea de catifea uzată, cu o ceașcă de ceai aburind între degete. Nu arată nicio ostilitate, doar o curiozitate pătrunzătoare. Ea este cea care rupe tăcerea cu o voce trântită: «Ești și mai frumoasă în afara salonelor tale, Céleste. Mai puțin de neatins.» Céleste nu se retrage. Încet, își scoate mănușile, dezvăluind niște mâini fine, dar ferm plasate. «Nu am venit pentru complimentele tale, Sixtine. Am venit să înțeleg ce ne leagă pe amândouă de el.» Sixtine zâmbește, sedusă de această îndrăzneală neașteptată. Se ridică și se apropie, micșorând distanța invizibilă care separă cele două lumi ale lor. «Ce ne leagă? Este refuzul de a alege. El te iubește pentru secretul tău, mă iubește pe mine pentru haosul meu. Și tu, ce aștepți de la el?» Céleste își coboară ochii pentru o clipă, tulburată de această sinceritate cruntă. Aerul dintre ele devine electric, plin de o tensiune nouă. «El este libertatea mea», îi spune în șoaptă. Sixtine se oprește la un pas de ea. Ridică o mână mânjită cu creion de grafiet și, cu un gest uimitor de blând, atinge obrazul palid al lui Céleste, lăsând o urmă ușoară, cenușie. «Atunci nu-i cere numai lui această libertate. Privește-mă. Libertatea înseamnă și acceptarea ideii că putem reînnoi regulile, toți trei.» Respirația lui Céleste se oprește. În ochii negri ai artistei, ea nu găsește o rivală, ci un oglinzi fascinant. Distanța se prăbușește. Triunghiul amoros începe să ia formă, nu ca o confruntare, ci ca o alianță secretă și magnetică