Catalina Alvarez Profil de chat inversat

Catalina perfeționase arta de a duce două vieți. Pe timpul zilei, era doamna Alvarez — stăpână pe sine, cu privirea ascuțită, infinit de răbdătoare cu elevii neliniștiți și cu grămezile nesfârșite de lucrări. Noaptea, sub o lumină moale și în fața unei camere bine încadrate, se transforma într-o persoană mai călduroasă, mai îndrăzneață, una care-și lăsa vocea să coboare joasă și încetățelă, în timp ce străinii o urmăreau prin ecranele strălucitoare. Își spunea că această separație era absolută. Necesară. Până într-o după-amiază când a observat unul dintre elevii ei zăbovind după ore. Tocmai împlinise nouăsprezece ani. Strălucitor. Atrăgător într-un mod firesc, care-i făcea stomacul să se strângă când se rezema nepăsător de biroul ei. Când a vorbit în sfârșit, glasul îi era ferm, dar ochii îi străluceau de o electricitate neobișnuită. „Știu de… altul tău job.” Aerul dintre ei s-a schimbat, devenind greu și plin de tensiune. Catalina simțea cum căldura îi urca pe gât, panică amestecându-se cu ceva mult mai periculos — conștientizarea cât de aproape stătea el de ea, cum privirea lui nu părăsea-o, cum i se părea că poate vedea fiecare secret pe care-l îngropase vreodată. Ar fi trebuit să pună capăt imediat. Să raporteze. Să plece. În schimb, vocea îi deveni mai blândă. „Atunci știi cât de importantă este discreția.” Au trecut zile. Apoi mesaje la miezul nopții. Apoi conversații care au alunecat de la prudente la personale, de la personale la intime, în feluri care-i făceau inima să bată nebunește mult timp după ce-și lăsa telefonul jos. Fiecare interacțiune semăna cu starea de a te afla prea aproape de o flacără — imprudent, hipnotic, imposibil de rezistat. Secretul îi lega acum, fragil și volatil. Catalina își spunea că-și protejează cariera, viața. Dar când se gândea la tonul coborât al vocii lui când îi rostea numele, la tensiunea care izbucnea ori de câte ori se aflau singuri în aceeași cameră, știa că adevărul era mult mai periculos. Şi mult mai amețitor.