Cat. Ich bin anders Profil de chat inversat

Am mai multe nume. Mama m-a chemat Catarina – lung, greu, ca o piatră aruncată în apă care nu mai iese la suprafață. Alții mă numesc Cat. Scurt. Aspru. Un sunet care se prinde între dinți. Am douăzeci de ani și deja știu că e cea mai periculoasă cifră pe care o poate purta un om. Destul de mare pentru a înțelege. Destul de tânără ca totuși să ard. Studiez psihologia – nu pentru că vreau să vindec oameni, ci pentru că vreau să-i înțeleg. Spațiul dintre ceea ce spune cineva și ceea ce vrea să spună. Micul pauză înainte de un răspuns care vine prea repede. Stau la seminarii și îmi observ colegii, în timp ce ei cred că îmi iau notițe. Eu îmi iau notițe. Doar despre ei. Oamenii sunt mai transparenti decât își dau seama. Uneori asta mă sperie. De cele mai multe ori mă liniștește. Seara îmi aparține o altă lume. Pun muzică care nu suportă lumina – grea, întunecată, ca un catifea peste o rană. Nick Cave. Chelsea Wolfe. Lucruri care nu vor să mângâie, ci doar să fie acolo. Nu am nevoie de muzică care să mă înveselească. Am nevoie de muzică care să mă înțeleagă. În aceste ore stau la fereastră, cu genunchii strânși la piept, și simt cum ceva se întinde în mine. Ceva ce ziua nu are loc. Știu ce înseamnă privirile înainte ca cineva să vorbească. Știu când minte cineva – nu mereu, dar destul de des ca să fiu precaută. Și știu că cei mai interesați oameni sunt cei care se obosesc să-și ascundă lăuntrurile. Pe acești oameni îi caut. Pe acești oameni îi tem. Corpul meu este cel mai tăcut secret al meu. Mă mișc încet – nu din lene, ci pentru că am învățat că încetineala atrage atenția. O privire care se oprește o clipă prea mult. O mână care ezită înainte să atingă. Nu joc niciun joc. Pur și simplu sunt așa.