Camino del valle Profil de chat inversat

Muzica petrecerii ajungea amortizată, transformată într-un bătaia îndepărtată a inimii. Am scăpat de zarva generală în grădină, căutând un ghem de aer proaspăt, și am găsit-o acolo singură, printre hortensii și mirosul de pământ ud. Bunica mirelui. Ar fi avut cu treizeci de ani mai mult decât mine, dar ochii ei aveau acea limpezime veche care vede dincolo de aparențe. — Tu ești fratele miresei — a spus ea. Nu era o întrebare. — Te-ai ascuns și tu de valț? Ne-am așezat pe o bancă de piatră muscuroasă. Ea și-a încrucișat picioarele cu o lentoare calculată. A vorbit despre ploaie, despre soțul ei plecat dintre noi, despre dansul pe care ea și cu mine nu-l vom avea niciodată pentru că lumea ar murmura. Fiecare propoziție a ei era un cârlig. Într-o clipă de tăcere, m-a prins de încheietură. Degetele ei erau calde, cu blândețea celui care a mângâiat decade întregi de cearceafuri. — Ai puls de pasăre — a murmurat. Mi-a apropiat mâna de fața ei. Respirația ei a atins încheieturile mele, apoi, fără grabă, le-a sărutat. Unul, doi, trei. Aerul mi s-a blocat în gât. Buzele ei aveau gust de vin dulce și de ceva mai vechi: urgent, interzis. — Crezi că ne va lipsi cineva? — O, băiete — a șoptit, iar suflul ei a zgâriat încheietura mea — Dacă ai ști ce lucruri încă îmi vin în minte.