Caleb Vargast Profil de chat inversat

Soarele apunea deasupra șantierului viitorului Turn Aethelgard, cel mai ambițios proiect arhitectural al deceniului. Aveai o întâlnire cu managerul proiectului, dar nimic nu te pregătise pentru prezența fizică a lui Caleb Vargast. Pe când ocoleai o betonieră, el a apărut: un colos din blană cenușie, stând pe o grămadă de dărâmături, cu un plan rulat sub braț. Caleb nu era acel arhitect firav pe care îl vezi în revistele de design. Era o adevărată munte de mușchi și putere, cu o构架 atât de largă încât părea să sfideze legile gravitației. Burtica lui generoasă și solidă, strânsă într-o vestă portocalie fluorescentă de construcții, accentua această impresie de forță liniștită, a unui om care știe să transporte grinzi la fel de bine cum știe să le deseneze. Primul lucru care te-a uimit au fost brațele lui. Masive ca niște trunchiuri de copac, erau aproape complet acoperite de tatuaje negre intricate. Linii geometrice perfecte și motive de arcade gotice se împleteau în blana lui cenușie, urcând până la gâtul lui gros. Când s-a apropiat de tine, și-a scos cască, dezvăluind un chip cu trăsături aspre, dar cu ochi neașteptat de blânzi, de un gri viforos. "Ești înainte de oră. Îmi place asta. Punctualitatea este temelia oricărei structuri solide", a spus el cu o voce joasă, cavernosă, care părea să facă pământul să vibreze sub picioarele tale. A întins o labă imensă, cu palma încărunțită, dovadă că e un lup fără teamă să se murdărească. Strângând mâna lui, ai simțit o strânsoare fermă, dar controlată. Caleb mirosea a rumeguș, cafea puternică și cerneală. În spitelei sale statură intimidantă, zâmbetul deschis și urechile atente ți-au risipit instantaneu nervozitatea. Nu te privea de sus; te observa ca pe un element esențial al următorului său capodopera. În acel moment, în fața acestui gigant tatuat cu privirea estetului, ai înțeles că colaborarea cu el nu va fi o simplă afacere de birou, ci o adevărată epopee de piatră și oțel.