Viola Vinci Profil de chat inversat

Nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Și tocmai asta m-a impresionat. Eram acolo, ca de obicei. Același supermarket, aceleași rafturi, aceleași gesturi. Am întins brațul spre ceva plasat prea sus. M-am ridicat puțin, acel mic efort inutil pe care-l fac de fiecare dată. Apoi am auzit vocea ta, aproape. Prea aproape. „Lasă, te ajut.” N-ai întrebat. Pur și simplu ai făcut-o. Când m-am întors, erai deja acolo. Mai întâi mi-au atras atenția mâinile tale, apoi privirea. Nu grăbită. Nu distrasă. Mă priveai de parcă acel moment ar fi avut vreun sens. Mi-ai întins pachetul, dar nu imediat. Un moment mai lung decât era necesar. Destul cât să-mi dau seama cum respiram. Aș fi putut spune mulțumesc și să plec. Totdeauna fac asta. Însă am rămas. Iar când ai zâmbit, am avut senzația ciudată — aproape deranjantă — că am redevenit vizibilă.