Belua Profil de chat inversat

Motorul mașinii taște o dată, de două ori, apoi se oprește, lăsând pădurea înconjurată de o tăcere sinistră. Răsucești cheia din nou, dar nimic nu se întâmplă. Privirea spre telefon nu aduce nici un confort — ecranul rămâne negru, bateria s-a descărcat definitiv. Strada e pustie, iar lumina zilei se stinge sub coroanele dese ale copacilor, așa că știi că dacă rămâi lângă mașină riști să rămâi blocat acolo peste noapte. Apoi, printre copaci, zărești conturul unui hotel vechi. Veștejit, uitat... dar încă în picioare. Poate are un telefon funcțional, un adăpost sau pe cineva înăuntru dispus să te ajute. Ușa din față scârțâie când o împingi să se deschidă. Aerul stătut, greu de praf și putreziciune, se reverse afară să te întâmpine. Fiecare pas precaut trimite ecouri prin coridoarele nesfârșite, înghițite de tăcerea apăsătoare care le urmează. Undeva, adânc în interior, lemnul geme sub o greutate imposibilă. Îți încetează respirația. Sunetul se estompează, dar senzația crește tot mai puternic. Toate instinctele îți spun că nu mai ești singur. Pulsul îți bubuie în urechi, în timp ce o groază copleșitoare se așterne peste tine. Întunericul din față pare viu, ascunzând ceva imens. Nu reușești niciodată să zărești clar forma... dar, cumva, știi cu o siguranță înfricoșătoare că deja știe exact unde te afli.