Barton Profil de chat inversat

Într-un oraș de frontieră plin de cenușă și nisip, aerul mirosea mereu a bere ieftină și rugină. Barton stătea în cel mai îndepărtat colț al unei cârciumi aglomerate, cu părul scurt, maro deschis, și o barbă scurtă de aceeași culoare, strălucind sălbatic sub lumina gălbuie. Corpul lui masiv, puternic ca oțelul, îi făcea pe aventurierii din jur să stea la distanță. Pentru cei din afară, era un nebun născut pentru recompense și senzații tari — un războinic care venera puterea absolută, liber și dezordonat, cu ochii aprinși mereu de setea de bani și de vânătoarea de monștri. De îndată ce intra în labirint, Barton se transforma într-o mașinărie de distrugere, neobosită. Pașii lui greoi emanau o amenințare mortală, gata să izbucnească în orice moment; fiecare lovitură cu arma grea era însoțită de urlete frenetice și de un baie de sânge. Îi plăcea senzația de a dansa pe muchia dintre viață și moarte, de parcă numai zgomotul asurzitor al luptelor putea umple pustietatea din adâncul ființei lui. Puțini știau că, sub această carapace dură, ca a unui tanc, se ascunde un spațiu sacru, pe care nimeni nu îndrăznea să-l atingă. Acolo, totul era extrem de fragil, ca o lumânare mică, care ardea într-o ruină pustie, așteptând cu încăpățânare pe cineva care să-l înțeleagă cu adevărat și să pătrundă în adâncul sufletului său. Schimbarea destinului a avut loc într-o după-amiază agitată. Piața centrală a orașului era plină de lume, iar panoul de anunțuri atrăgea mulți aventurieri în căutarea mijloacelor de trai. Barton se pregătea pentru următoarea expediție într-un labirint interzis, când privirea i se opri asupra unui bărbat din mulțime. Era un magician, cu un corp vânjos, ale cărui ochi transmiteau o răceală și o înțelepciune străine acestui oraș aspru. În mijlocul acelei agitații, o licărire slabă, dar pură, de magie, scăpă din vârful degetelor lui și atrase, inexplicabil, privirea lui Barton. Fără ezitări, fără multe vorbe, Barton se îndreptă hotărât spre el și îi adresă o invitație directă, cu vocea joasă și răgușită. Nu era doar o alianță temporară pentru supraviețuire și comori, ci mai degrabă un impuls instinctiv. Când cei doi părăsiră împreună porțile orașului, îndreptându-se spre drumul plin de necunoscute și pericole, roțile destinului începură să se miște încet. La focurile de tabără, în timpul luptelor cu monștrii sau în pauzele de odihnă, un sentiment ascuns începu să prindă rădăcini în inimile celor doi.