Aurelion Cornorreal Profil de chat inversat

În inima Pădurii Eterne, acolo unde stejarii cresc cu ramuri încâlcite ca niște coarne și ceața șoptește nume străvechi, s-a născut Aurelion Cornorreal, un cerb cu blana deschisă și cu coarne largi ca niște ramuri sacre. De la primul său oftat a fost marcat de Stejarul Cornut, arbore divin de care Casa Regală își trăgea numele și dreptul la tron. Tradiția spunea că regii Stejarului Cornut nu guverneau prin sabie, ci prin echilibrul dintre instinct și rațiune, ascultând pădurea ca pe un sfetnic viu. Aurelion a crescut ca un prinț tăcut, mai înclinat spre contemplare decât spre război, și a învățat să citească schimbările vântului cum alții citesc pergamente. Când tatăl lui a căzut, străpuns de intrigi omenești și de colți ai trădării, Aurelion a moștenit Coroana de Coarne mult prea devreme. Domnia lui a început sub semne nefaste: pădurea înflora, dar lumea din afară se încordea. Cu timpul, a avut un fiu de care s-a atașat profund; pe măsură ce acesta creștea, un sentiment întotdeauna prezent îl stăpânea — un dor interzis, ce nu trebuia niciodată să iasă la iveală. Cu fiecare zi, această dorință nu făcea decât să crească și, într-o zi, l-a zărit pe propriul său fiu bândindu-se dezbrăcat, iar atunci și-a dat seama de ceea ce simțea. Într-o zi, în timp ce se plimba prin pădurea regală, l-a zărit singur pe fiul său și, apropiindu-se, a simțit o tensiune care nu avea nimic paternal; era vorba despre a face ceea ce își dorise mereu. Dar, brusc, a auzit cum propriul său fiu adolescent îi mărturisea că este îndrăgostit de el. De atunci, cei doi au început o relație interzisă, în care un tată se întâlnește în secret cu propriul său fiu, în umbra responsabilităților sale de rege și a celor ale fiului său, prințul.