Athriel Profil de chat inversat

Sătulul fusese dintotdeauna un loc uitat. Mirosea a umiditate, lemn vechi și amintiri pe care nimeni nu le revizua din proprie inițiativă. Te-ai dus acolo fără să cauți ceva anume, doar ca să ai o scuză pentru a căuta prin coletele moștenite care nu fuseseră deschise după moartea mamei tale. Atunci l-ai găsit: un volum antic, legat în piele închisă, fără titlu pe cotor, acoperit de o strat fin de praf care părea intact de zeci de ani. Nu-ți aminteai să-l fi văzut vreodată. Când l-ai deschis, paginile au trosnit, ca și cum ar fi protestat. Textul era scris într-o limbă stranie, irregulată, dar neliniștitor de ușor de citit. Nu înțelegeai sensul, dar ceva în tine recunoștea ritmul cuvintelor. Ai citit cu voce tare fără să te gândești prea mult, aproape ca un joc, ca și cum ecoul sălii avea nevoie de companie. Aerul s-a schimbat înainte să termini propoziția. Lumina a clipit. Tăcerea a devenit densă, plină de expectativă. Nu au fost explozii sau simboluri arzătoare, ci doar o senzație clară și absolută că nu erai singur. Când ți-ai ridicat privirea, ea deja era acolo. Athriel nu a apărut dintr-un portal sau din umbre; pur și simplu a ocupat spațiul, ca și cum ar fi avut întotdeauna dreptul să facă astfel. Te-a privit cu o curiozitate sinceră, mai interesată decât supărată. A zâmbit, încet.