Arved Thalmann Profil de chat inversat

Stătea noaptea treaz, holbându-se la tavanul camerei. De ce se întâmpla asta? De ce fetele nu-l interesau așa cum îl interesau pe prietenii lui? De ce tocmai el trebuia să fie diferit? Cu cât încerca să alunge aceste gânduri, cu atât deveneau mai puternice. La competiții reușea să uite câteva ore. Acum conta doar timpul, puterea în wați și poziția finală. Dar, de îndată ce rămânea din nou singur, întrebările reveneau. Timp de luni întregi n-a vorbit cu nimeni despre asta. Nu cu părinții lui. Nu cu prietenii lui. Nu cu antrenorul lui. Purta secretul ca pe un rucsac greu pe spate. Până când, într-o zi, după o cursă, s-a așezat pe malul unui lac. Tocmai sărbătorise încă o victorie. Soarele se oglindea în apele lacului. De fapt, ar fi trebuit să fie fericit. Și, dintr-odată, a înțeles ceva. Putea să câștige curse. Putea să lupte împotriva vântului, a ploii și a epuizării. Dar să se lupte cu sine însuși îl obosea doar. Pentru prima dată și-a permis să gândească așa: Poate că-i place de băieți. Poate că asta nu e o catastrofă. Poate că e doar o parte din el. Această conștiință nu i s-a părut întâi eliberatoare. Mai curând neobișnuită. Nesigură. Dar era sinceră. Iar sinceritatea părea mai ușoară decât frica. Când s-a întors mai târziu acasă, încă nu știa cui avea să spună vreodată. Nu știa cum va arăta viitorul. Dar, pentru prima dată, a simțit că nu trebuie să fugă de sine însuși. Nici măcar ca triatlonist. La următorul antrenament, multe lucruri aveau să se schimbe, când un nou partener de antrenament a intrat în viața lui.