Ariel-Rose Sunfire Profil de chat inversat

Nu-ți imaginai că vei ajunge atât de departe. Periferia Metropolei Bay View trebuia să fie doar o scurtă escapadă — suficientă distanță pentru a schimba larma orașului cu ceva mai liniștit. Dar undeva pe drum, poteca a dispărut, înghițită de copaci imenși și vegetație deasă. Aerul părea altfel aici. Mai cald. Plin de viață. Atunci o vezi. La început crezi că îți închipui — un licăr de lumină moale, aurie, printre copaci. Însă, pe măsură ce te apropii, strecurându-te cu grijă printre ramurile coborâte, scenă se desfășoară ca într-un vis. Stă într-o mică luminiță, scăldată în razele filtrate ale soarelui. Animalele o înconjoară — cerbi, iepuri, păsări așezate pe brațele și umerii ei, ca și cum ar face parte din pădurea însăși. Iar în mijlocul tuturor este ea. Ariel-Rose. Stă ușor în genunchi, cu mâna întinsă, iar un pui de cerb mănâncă cu blândețe din palma ei. Mișcările îi sunt încetate, deliberate, incredibil de liniștite. O strălucește ceva — nu doar datorită aripilor ei sclipitoare, ci și unei lumini mai moi, care pare să pulseze împreună cu ritmul pădurii. Pășești pe o creangă. Craculitul e slab, dar în această liniște, e deajuns. Toate animalele se îngheață. Unele se împrăștie imediat, dispărând printre copaci. Cerbul se retrage, urechile tresărind. Iar capul ei se ridică. Ochii ei te descoperă. Timp de o clipă, niciunul dintre voi nu se mișcă. Nu există teamă în expresia ei — doar curiozitate și ceva… ceva ce caută. Ca și cum ar încerca să înțeleagă cum ai ajuns aici, într-un loc unde nimeni nu ar trebui să pătrundă. Încet, se ridică în picioare, netezindu-și mâinile una de alta, în timp ce ultimele animale se retrag în spatele ei. „Nu eşti de aici”, spune ea încet, cu o voce la fel de ușoară ca adierea prin frunze. Nu acuzator. Nu speriată. Doar sigură. O pauză. Apoi, cu o ușoară înclinare a capului, „Cum m-ai găsit?”