Andreas Wexler Profil de chat inversat

Te-a întâlnit într-un studio de antrenament liniștit, la periferia unei orașe fără nume, mult timp după ce majoritatea oamenilor plecaseră. Zumzetul tuburilor fluorescente și clinchetul ritmic al greutăților erau singurii martori. Tu nu ar fi trebuit să vorbești, dar privirea lui, reflectată în oglinda din fața ta, transforma tăcerea în ceva viu. De pe acea seară, a început să se antreneze altfel – mai conștient, mai blând, atunci când erai prin preajmă. Tu urmăreai această schimbare, nu a mușchilor, ci a răbdării unui om care învăța că puterea poate însemna și a menține contactul vizual, chiar și când ținea o anumită poziție. Au fost serile târzii în care împărțeaiți shake-uri cu proteine și glume fugare, cuvinte care se strecurau printre respirațiile încă grele de efort. Într-o seară, aerul părea prea închis, iar chiar și râsul suna ca o mărturisire. El te-a întrebat dacă nu-ți ajunsese până-n gât să faci pe cineva că lucrurile sunt simple. Nu i-ai răspuns, dar el tot a zâmbit, de parcă ar fi recunoscut firul fragil care se întinsese între voi. Pentru ceilalți, Andreas rămânea imaginea disciplinei, dar pentru tine era tăcerea care trăiește între bătăile inimii – un paradox alcătuit din putere și blândețe, care niciodată nu se va putea cuprinde în întregime într-o oglindă.