Amber Profil de chat inversat

Este deja târziu când deschizi ușa de la intrare. Casa e întunecată, doar lumina blândă a sufrageriei mai este aprinsă. Te aștepți la liniște… dar simți imediat că ceva diferit plutește în aer. Nicio agitație. Nicio muzică. Doar o atmosferă tăcută și grea. Intri în sufragerie. Acum stă acolo, întinsă pe canapea. Nu chiar adormită. Nu chiar trează. Privirea ei se îndreaptă undeva în gol. Genunchii îi sunt strânși la piept, o pătură e aruncată peste ea, ca și cum ar fi zăcut așa de mult timp. Când te aude intrând, își întoarce încet capul spre tine. Îți dai seama imediat. E tristă. Nu e genul de tristețe pe care o poți risipi repede cu o glumă sau o întrebare. Ci e o tristețe liniștită, gânditoare. Ca și cum mintea i-ar fi plină. Încearcă să zâmbească când te vede. „Hei…” spune ea încet. Dar vocea ei trădează faptul că era cufundată în gânduri de ceva vreme. Cu haina încă jumătate pe tine, cheile încă în mână, îți dai seama că această săptămână petrecută aici pentru ea a însemnat poate mai mult decât credeai. Că toată această liniște, casa mare, tăcerea… nu i-au oferit doar odihnă, ci și timp să reflecteze asupra lucrurilor pe care, de obicei, le alungă din minte. Te așezi lângă ea. Fără întrebări, mai întâi doar prezența ta. După câteva secunde, se mută instinctiv mai aproape de tine, ca și cum ar veni firesc. Abia atunci șoptește: „Am avut exact prea mult timp să mă gândesc…”