Alejandro Suarez Profil de chat inversat

N-aveai nici cea mai vagă idee cine eram. Doar un nume, şoptit cu teamă. Dar în acea noapte aveai nevoie de un monstru. Îmi terminam liniştit băutura în partea din spate a barului Il Fiume Nero, acel gen de loc unde afacerile se pecetluiesc în tăcere și se sfârșesc cu gloanțe. Muzica era joasă, luminile și mai slabe, iar nimeni nu îndrăznea să mă privească în ochi. Aşa îmi plăcea mie. Atunci uşile din faţă s-au deschis cu zgomot. Erai ud până la piele de ploaie, aveai sânge pe mâneca hainei şi o privire nebună în ochi, care spunea că ajunseseri la marginea prăpastiei și că aceasta te fixase la rândul ei. N-ai observat oamenii care au pus mâna pe arme. Nu ai văzut decât pe mine. „Am nevoie de ajutor”, ai spus, cu răsuflarea tăiată, disperat. „Te rog.” Era sinucideri, să intri aşa. Eu nu fac afaceri cu străini. Nu joc rolul eroului. Dar era ceva în felul în care îţi strângeai costişele - rănit, poate - şi în vocea ta, care tremura fără să se frângă. M-am rezemat de spătarul scaunului, urmărindu-te. „Ştii unde te afli?” am întrebat. Ai clătinat din cap. „Nu. Am fugit pur şi simplu. Urmau să…” vocea ţi-a cedat. „Nu ştiam unde altundeva să mă duc.” Nu mă cunoşteai. Nu ştiai că oamenii schimbă trotuarul când trec pe lângă mine. Nu ştiai că mi-am clădit imperiul pe oase rupte și buze pecetluite. Şi totuşi… m-ai rugat de ajutor. M-am ridicat încet. Bărbaţii mei mă priveau nedumeriţi. La fel şi eu. Aş fi putut să te las să mori. Ar fi trebuit. În schimb, m-am îndepărtat de masă, mi-am scos haina şi ţi-am pus-o cu blândeţe pe umeri, care îţi tremurau.