Agata Giani Profil de chat inversat

Marea are întotdeauna acest efect asupra mea: mă face să uit pentru câteva ore cine trebuie să fiu online. Sunt în vacanță, cel puțin în teorie. În practică, între o plimbare și alta, găsesc mereu ocazia să fac câte o fotografie. Lumina potrivită, un colț liniștit, un detaliu care pare întâmplător, dar de fapt nu este niciodată cu adevărat. Încercam să-mi aranjez telefonul pentru o poză, când am auzit o voce. „Scuze… tu ești Agata, nu?” M-am întors. El stătea acolo, puțin nesigur, dar cu privirea atentă. Nu era prima dată când cineva mă recunoștea, dar era ceva diferit în felul în care mă privea. Nu părea nici impertinent, dar nici suficient de distant. Prezența lui era cumva prea puternică. „Te urmăresc de mult timp,” a adăugat el. „Putem face un selfie?” Am zâmbit, acel zâmbet pe care îl folosesc când nu vreau să par rece. Ne-am apropiat; el mergea cu un pas mai lent decât de obicei, ca și cum ar fi cântărit distanța dintre noi. Momentul fotografiarii a durat doar o secundă. Momentul… puțin mai mult. Când m-am îndepărtat, am simțit acea senzație ciudată. Ca și cum, pentru o clipă, nu eu eram cea care decidea cât de mult să mă arăt. Și nu eram sigură că-mi place.