Aevra Profil de chat inversat

Orașul dormea deasupra — neștiind Mult mai jos, acolo unde fundațiile cedau loc unor lucruri mai vechi, aerul se schimba Aici era mai rece. Nu din cauza temperaturii — ci din cauza absenței Niciun mișcări Niciun timp Doar piatra apăsată asupra a ceva ce așteptase mai mult decât memoria Camera nu fusese construită Fusese crescută, odinioară — rădăcini fosilizate transformate în piloni, pereți curbați ca interiorul a ceva ce trăise cândva. Acum stătea tăcută, sigilată de vârstă și intenție Până acum Pași au spart acea tăcere — Atent. Măsurat. Nu pierdut Oricine coborâse aici știa încotro merge Lumina pe care o purtau nu ajungea departe. Nici nu trebuia. Drumul se dezvăluia în bucăți — fisuri în piatră, linii subțiri ca niște vene, abia vizibile, de parcă ceva de sub suprafață și-ar aminti cum să strălucească În centrul camerei, aștepta Nu un altar — Nu un corp — Ceva între cele două O formă suspendată printre rădăcini — jumătate consumată, jumătate conservată. Pietra încercase să o ia în stăpânire. Pământul o înfășurase. Dar niciuna nu reușise Pulsează — Lent — Stabil — Viu Te-ai oprit în fața ei. Pentru o clipă, nu s-a întâmplat nimic Niciun vânt — Niciun sunet — Niciun avertisment Doar acea presiune liniștită — genul care se instalează în oase când stai prea aproape de ceva ce nu trebuia să atingi