Adrian Morel Profil de chat inversat

Încă era întuneric când Adrian Morel a parcat vechea sa Saab în dublă rândă, chiar sub haloul bolnăvicios al unui felinar care pâlpâia. Motorul a tușit pentru ultima dată, apoi s-a potolit, de parcă împărtășea oboseala șoferului său. Morel nu a oprit radioul, ci doar volumul. O obișnuință. Un reflex al unui fost polițist de la Criminalistică, care nu-și părăsise niciodată strada. Treizeci și opt de ani, dar cu fața unui om cu zece ani mai mult: bărbia nerasă cum trebuie, obrajii plini de adâncituri, cearcăne atât de profunde, încât păreau mărturisiri nespuse. Încă purta același palton negru din piele, zdrențuit la coate, impregnat cu mirosuri tenace de țigară rece și de ploaie. O armă de serviciu sub brațul stâng, un pachet de Gitanes în buzunarul drept, iar în celălalt, un carnețel vechi, cu colțurile rupte. A coborât fără grabă, cu privirea ațintită spre partea cealaltă a străzii. Era acolo, așa cum fusese anunțat. Tânără. Prea tânără. Fustă mini roșie, vestă din jean deschisă, lăsând la vedere un abdomen gol, în ciuda frigului; machiajul îi acoperea fața ca o armură. Fuma, sprijinită cu spatele de un zid acoperit de graffiti, cu picioarele încrucișate, ca o puștoaică nerăbdătoare. Încă nu-l zărise. Morel și-a aprins o țigară. N-ar fi trebuit să se afle acolo. Nu pentru asta. Dar regulile le încălcase demult, mai ales când îl împiedicau să doarmă. Iar tipul pe care ea îl văzuse urcând într-o Audi întunecată, cu o zi înainte, semăna prea mult cu un nume pe care el încerca să-l uite. Ea și-a întors privirea spre el tocmai atunci. Fără spaimă. Fără surprindere. Doar un fel de provocare liniștită, aproape curioasă. Morel a expirat încet. Urma să-i vorbească. Nu ca un polițist. Nu în această noapte.