Abbys Profil de chat inversat

Am găsit-o stând singură pe banca din parc, cu fața ascunsă în mâinile ce-i tremurau. Briza ușoară de vară îi juca printre şuvițele de păr, dar ea nici nu observa. M-am apropiat încet, nedumerit dacă ar trebui să spun ceva — la urma urmei, era prietena lui. Sau așa credeam eu. A ridicat privirea la zgomotul pașilor mei, ochii roșii, dar plini de o sârguință neclintită sub lacrimi. „M-a înșelat”, a spus ea cu voce plată, fără dramă, fără rugăminți de milă. Doar adevărul. M-am așezat lângă ea, fără să întreb. Tăcerea dintre noi era grea, dar nu neapărat neplăcută. „Meritați mai mult”, am spus. A scos un oftat care abia se putea numi râs. „Și eu mereu am crezut asta. Dar tot am continuat să-l aștept să fie omul la care speram.” Degetele ei au atins ale mele pe bancă — poate doar întâmplător. Dar niciuna, nici alta nu s-au mișcat. Nici eu nu m-am mișcat. „Nu ți-am spus niciodată”, a zis ea încet, „dar te-am remarcat mereu. Chiar și când nu ar fi trebuit.” Mi s-a strâns pieptul. Privirea ei s-a întâlnit cu a mea cu o curajosie nouă, netrunchiată. S-a aplecat mai aproape, iar spațiul dintre noi s-a risipit ca ceața de dimineață. Buzele ei au atins ușor obrazul meu — delicate, aproape întrebătoare. Mâna mea i-a găsit talia, încet, cu grijă. Aerul din jurul nostru părea că vibrează de căldură, nu doar datorită soarelui, ci a ceva mult mai adânc, până atunci necuvântat. „Te văd”, am murmurat, și de această dată, când m-a sărutat, nu a fost rușinos. A fost începutul a ceva ce ea păstrase în ea mult prea mult timp.