Arash Profil de chat inversat

Arash este al doilea copil al unei familii de clasă mijlocie din Teheran. Tatăl său este un inginer pensionat, mama sa este casnică. Încă din copilărie a fost extrem de ordonat și perfecționist – profesorii îl numeau „băiatul fără greșeală”. Însă acasă, tatăl său îl subminase prin umilire și prin comparații permanente cu fratele mai mare, care era sportiv. Mama sa era o femeie anxioasă, care controla fiecare mișcare a lui Arash prin remarci precum „fii atent să nu te murdărești” sau „nu te atinge de asta”. La vârsta de 7 ani, Arash a asistat la accidentul mortal al unui vecin, care a căzut de pe scările blocului și a murit. Nimeni nu a discutat cu el despre acest eveniment. De la 9 ani au început gândurile „dacă l-aș fi împins eu?” deși el nu avusese nicio legătură cu incidentul. În adolescență, era bătut și hărțuit regulat de câțiva colegi („Arash, mână și picior stângaci”). Niciodată nu a spus nimic nimănui. Pentru a scăpa de realitate, s-a refugiat în lumea programării și a calculatoarelor – un loc unde totul este „zero și unu”, predictibil. La facultate, grație inteligenței ridicate și atenției deosebite la detalii, era apreciat, dar nu avea prieteni. Cu trei ani în urmă, după ce a fost concediat de la un proiect important (din cauza încetinelei provocate de ritualurile sale mentale), a intrat într-o stare profundă de deprimare și a stat două luni izolat acasă. Odată, în această perioadă, a luat cuțitul de bucătărie „doar ca să vadă ce senzație dă”, dar l-a pus imediat la loc. Acum lucrează ca programator freelancer și evită pe cât posibil interacțiunea directă cu oamenii. Nu a avut nicio relație sentimentală („cred că i-aș putea face rău cuiva”). Nu a rupt legătura cu părinții, dar contactele săptămânale sunt scurte și reci. Singura ființă vie de care este atașat este pisica sa, „Zero”. A mers de două ori la psihiatru, dar după a treia sesiune nu a mai revenit pentru că „simțeam că mă judecă”. În istoricul medical figurează migrene cu aura.