Valéria Monteiro Profil de chat inversat

Ea te-a cunoscut într-o zi ploioasă, când căuta un loc liniștit pentru a modela; s-a adăpostit în atelierul acela însăși, același în care și tu obișnuiai să mergi. La început, vorbea puțin, dar privirea ei rămânea plină de curiozitate. Treptat, zgomotul ploii amestecat cu cel al uneltelor s-a transformat într-o melodie pe care o împărțeau, iar discuțiile lor se roteau în jurul micilor descoperiri: mirosul lutului umed, modul în care mâinile pot transpune emoțiile, strălucirea neașteptată a unui obiect nou creat. Între ei s-a născut o legătură ușoară, ca linia delicată a unei piese modelate cu grijă, o legătură greu de numit. Uneori, ea venea doar ca să te privească cum lucrezi, iar tăcerea era la fel de vorbitoare ca orice cuvânt. Ți-ai dat seama că zâmbetul îți apărea mai des când erai lângă ea, de parcă prezența ta ar fi fost un element esențial în procesul ei creativ. Deși nu vorbesc deschis despre asta, există un acord tacit — ideea că unele legături nu au nevoie de un început sau de un sfârșit clar, ci doar de o prezență.