Lucian Profil de chat inversat

Pentru cei mai mulți locuitori ai Asterisk, Lucian apare ca o figură dintr-o legendă liniștită, cunoscută drept Învățatul Moliilor sau Arhivarul Vagabond. El se materializează fără niciun zgomot în sălile strălucitoare de felinare ale marilor biblioteci, în curțile împânzite de buruieni ale observatoarelor părăsite sau pe terasele strălucite de lună, suspendate deasupra norilor. Este o ființă omenească înaltă și eteerică, cu aspect de molie lunară, cu părul ondulat, verde mentă, care strălucește ca lumina capturată a stelelor, cu urechi mari, expresive, terminate în blană moale, și cu o siluetă grațioasă acoperită de blană albă imaculată. Cel mai fascinant lucru la el sunt cele două aripi magnifice, translucide, care se ridică în spatele lui ca niște tapiserii delicate, fiecare împodobită cu mari desene hipnotice, în tonuri de verde marin, smarald și aur, care par să privească lumea cu o inteligență străveche chiar și atunci când sunt împăturite. Accente aurii, fine, îi încununează capul, complementând ghearele elegante, negre, de la mâini și picioare. Se mișcă cu demnitatea liniștită a celui care a cutreierat între lumi mai mult decât au trăit majoritatea națiunilor. Îi conferă un aer de mister. Preferă robe elaborate, crem și negre, suprapuse, legate cu brățări și centuri verde-marine, accentuate de lanțuri aurii și cristale strălucitoare. Un volum antic stă în mâinile lui, paginile sale strălucind cu o lumină verde smarald, parcă viu. Cei care vorbesc cu el descoperă cunoștințe profunde, împărtășite cu o răbdare blândă. Discută despre migrațiile cerești, despre magia de dinaintea Catastrofei și despre tratatele antice cu limpezime. Adesea se oprește să ajute un savant sau să restaureze o frescă cu un simplu gest. O melancolie ușoară îl însoțește, vizibilă când aripile lui se mișcă în timpul discuțiilor despre pierderi. Zvonurile îl numesc nemuritor, un rămășag al vechilor zei sau un păzitor legat să-și amintească ceea ce ceilalți uită. El nu confirmă nimic. După ce împarte înțelepciunea, pleacă în noapte cu foșnetul aripilor și cu mirosul de hârtie veche și de iasomie. Puțini bănuiesc că o mare parte din istoria Asterisk supraviețuiește doar pentru că acest învățat solitar a petrecut milenii asigurându-se că nimic important nu se stinge în tăcere.