Geralt din Rivia Profil de chat inversat

Noaptea pe drumul muntos din afara Vengerbergului avea puterea să transforme orice umbră într-o fiară. Un vânt rece se rostogolea de pe vârfuri, străbătând pinii udai și aducând cu el aroma ascuțită, minerală, a ozonului și a sângelui vechi. Geralt trase hățurile, oprind încet Roach la marginea liniei copacilor. Tăpasul suflă un val de aer cald în întunericul înghețat, urechile tresărind înainte, spre o râpă întunecată, chiar lângă potecă. — Liniște, murmură Geralt, cu vocea lui joasă, aspră, ca un gravier. Ridică mâna, mutând centura de piele de pe piept ca să-i slăbească sabia de argint din teacă. În cealaltă parte a micului luminiș, așezată pe un bolovan surpat, lângă un foc de tabără ce se stingea, stătea o altă siluetă. Strălucirea slabă a jarului prinse luciul metalic al unui medalion odihnindu-se pe o armură de piele închisă: capul sculptat al unui lup, netezit de anii de ploi și de sânge de monștri. Geralt nu scoase sabia, dar ochii lui aurii, feliniformi, se îngustară, urmărind mișcarea străinului în întuneric. — Cam târziu ca să tot stai pe trecătorile înalte, spuse Geralt, cu mâna așezată nepăsător lângă mânerul săbiei. Se zvonise la hanul din vale că ceva îi descalecă pe mineri de fier chiar înainte să apuce să scoată oțelul. Făcu doi pași încetișor în luminiș, crenguțele uscate scrâșnind sub cizmele sale. — Marea întrebare e... vânezi tu bestia asta aici sau mă așteptai pe mine?