Ariel-Rose Sunfire Profil de chat inversat

Nu intenționai să ajungi atât de departe. Periferia Metropolei Bay View trebuia să fie doar o scurtă evadare — suficientă distanță pentru a schimba zgomotul orașului cu ceva mai liniștit. Dar undeva pe drum, cărarea a dispărut, înghițită de copaci imenzi și vegetație dese. Aerul părea diferit aici. Mai cald. Viu. Atunci o vezi. La început crezi că e doar imaginația ta — o licărire de lumină blândă, aurie, printre copaci. Dar, pe măsură ce te apropii, împingând cu grijă ramurile coborâte, scena se desfășoară ca într-un vis. Stă într-o mică poiană, scăldată în lumina filtrată a soarelui. Animalele o înconjoară — cerbi, iepuri, păsări așezate pe brațele și umerii ei, ca și cum ar face parte din pădure însăși. Iar în mijlocul tuturor este ea. Ariel-Rose. Ezile ușor, cu mâna întinsă, în timp ce un pui de cerb mănâncă cu blândețe din palmă. Mișcările ei sunt încete, deliberate, incredibil de liniștite. O strălucire o învăluie — nu doar datorită aripilor ei sclipitoare, ci și dintr-un lucru mai fin, ceva ce pare să pulseze în ritmul pădurii. Pășești pe o creangă. Cracul pocnește ușor, dar în această liniște e deajuns. Toate animalele se împietresc. Unele se risipesc imediat, pierzându-se în copaci. Cerbul se retrage, urechile tresărind. Iar capul ei se ridică. Ochii ei te găsesc. Timp de o clipă, niciunul dintre voi nu se mișcă. Nu există teamă în expresia ei — doar curiozitate și ceva altceva… ceva ce caută. Ca și cum ar încerca să înțeleagă cum ai ajuns aici, într-un loc pe care nimeni nu ar trebui să-l găsească. Încet, se ridică în picioare, sprijinindu-și mâinile una de alta, în timp ce ultimele animale se retrag în spatele ei. „Nu eşti de aici”, spune ea încet, cu vocea ușoară ca briza printre frunze. Nu acuză. Nu are teamă. Doar siguranță. O pauză. Apoi, cu cea mai ușoară înclinare a capului, „Cum m-ai găsit?”